Luludάkia

Formaţia de dansuri Luludάkia

Atunci când o comunitate este activă, atunci când realizările de peste timp dau roade şi, mai ales, atunci când există un neobosit interes pentru promovarea şi perpetuarea tradiţiilor unui popor, atunci totul este roditor şi proaspăt, iar ideile se nasc cu naturaleţe.

Aşa se poate povesti pe scurt iniţiativa de a forma un nou ansamblu de dansuri al Comunităţii Elene din Braşov, şi anume cel al micilor floricele (Luludάkia).

Ideea i-a aparţinut celei care, mai mult ca sigur, va rămâne în inimile tuturor celor care au cunoscut-o ca fiind sufletul acestei comunităţi de mai bine de un deceniu şi care a plecat dintre noi mult prea devreme, Elpida Dracopol.

Apoi, primul care a dat o formă şi o primă culoare noului ansamblu de dansatori a fost Codrin Rotaru, dansator şi el în cadrul formaţiei Efthimos a Comunităţii Elene Braşov.

Acum aproape 2 ani, în cursul anului 2007, Codrin a început să-i înveţe pe copiii care urmau cursurile de limbă greacă din cadrul comunităţii câteva mişcări de bază, în special dansuri de petrecere din celebrul gen Syrtaki.

Apoi, văzându-se bucuria din privirea micilor floricele, entuziasmul nesperat ce-i cuprinsese dintr-o dată şi primind întregul sprijin al comitetului de conducere al comunităţii, programul de repetiţii a devenit tot mai serios şi mai consecvent, iar repertoriul lor a devenit din ce în ce mai divers şi mai bogat, intrând cu încredere şi în paleta dansurilor tradiţionale greceşti.

Admirată de toţi membrii comunităţii pentru seriozitatea şi ambiţia de care dă dovadă, încurajată şi felicitată ori de câte ori îşi prezenta programul publicului larg, formaţia a devenit din ce în ce mai cunoscută, atât în cadrul comunităţii cât şi în afara ei.

Formaţia Luludάkia a participat deja la numeroase spectacole in ţară, dar şi în Grecia, copiii perfecţionâdu-şi mereu mişcările, devenind tot mai atenţi la paşii de dans, delicaţi precum nişte mici floricele, de aici provenind si numele formaţiei – Luludάkia (floricele).

Cu siguranţă floricelele de astăzi vor creste, vor înflori şi vor fi schimbul de mâine al formaţiei Efthimos.

Mai multe poze – click AICI


DSC01775